Cum schimb limba din Yahoo! în română?

Tutorial publicat pe 14 februarie 2010 | 7 comentarii
UPDATE Acest tutorial este învechit. Între timp, Yahoo! a reorganizat paginile de configurare din Yahoo! Mail, lucru care face imposibilă schimbarea limbii serviciului în română până la lansarea sa oficială, cel mai probabil la finele lui 2010. Cei care au reuşit să-şi modifice limba de afişare, vor putea însă să folosească în continuare serviciul în română.

Da, al doilea cel mai popular site din România va avea de anul acesta o versiune localizată. Dar nu trebuie să aştepţi până atunci ca să începi să foloseşti noul Mail tradus în română. În acest tutorial în 9 paşi, îţi arătăm un mic truc ca să-ţi schimbi în limba română interfaţa din curierul tău poştal Yahoo!

    #1: Accesarea opţiunilor de mail

  • Pentru început, mergi la mail.yahoo.ro şi autentifică-te. Odată intrat în cont, caută meniul culisant Options, sus, în partea dreaptă a paginii. Apoi fă clic pe prima opţiune din meniu, Mail Options, exact ca în imaginea de mai sus.
  • #2: Pagina de informaţii despre cont

  • În noua fereastră deschisă, mergi la fila Accounts din meniul din stânga. Vei vedea un mesaj de la Yahoo! în care se disculpă pentru că trebuie să accesezi aceste opţiuni prin interfaţa Mail Classic. Chiar sub mesaj, ai un buton Add or edit an account. Dacă îl accesezi vei fi purtat la opţiunile de cont Yahoo!, aşa cum erau ele aranjate în vechea interfaţă a Mailului (care a fost renovată în 2007).
  • #3: Interfaţa Yahoo! clasică

  • În interfaţa Yahoo! clasică, fă clic pe fila Account Information din meniul din stânga. Ţi se va cere să introduci din nou parola, pentru siguranţă.
  • #4: Configurările avansate

  • După ce tastezi parola, ajungi în pagina Yahoo! Account Info. În sfârşit! Defilează pagina până la rubrica Account Settings şi accesează linkul Set language, site, time zone (tradus ar veni “Configurare limbă, amplasament, fus orar”).
  • #5: Schimbarea setărilor de limbă/ţară

  • Bun, acum eşti în setările de limbă şi fus orar. La rubrica Current Setting vezi probabil “Yahoo! US”. Asta vom schimba imediat. În meniul New Setting, uită-te dacă nu ai opţiunea “Yahoo! România” (s-ar putea să fi apărut între timp, de la data publicării acestui tutorial). Dacă totuşi nu e încă acolo, alege un alt serviciu, de exemplu “Yahoo! España” şi apasă butonul Finished.
  • #6: Decuparea adresei URL

  • În răspuns, vei primi o pagină cu termenii şi condiţiile pe care trebuie să le accepţi pentru a te muta la Yahoo! Spania. Aici intervine şmecheria noastră. Nu face încă clic pe Accepto, în schimb mergi în bara de adrese a browserului tău şi decupează adresa URL a paginii în care te afli.
  • #7: Modificarea adresei

  • Lipeşte adresa într-un fişier Notepad sau oriunde altundeva la îndemână. Acum, în cârnatul acesta lung, trebuie să apară de două ori codul es, care se referă la limba în care va fi setat mailul. Înlocuieşte “es”-ul cu ro, codul pentru limba română, şi copiază noua adresă URL înapoi în bara de adrese a browserului tău. Apoi, loveşte (a se citi “apasă”) tasta Enter (Return pe Mac) şi ar cam trebui să ajungi aici:
  • #8: Acceptarea termenilor

  • Mai rămâne doar să dai clic pe butonul I Accept din partea dreaptă jos a ecranului şi… GATA. Setările se vor fi salvat, iar tu vei fi întors la pagina precedentă, Account Info. Nu te impacienta că aceasta nu e tradusă (încă) în română; dacă te uiţi puţin sus o să observi că logoul s-a schimbat: eşti pe Yahoo! România.
  • #9: Gata!

    Iar dacă mergi la pagina principală a contului tău de mail, totul va fi în română, inclusiv cele mai noi servicii. Enjoy!

3969 vizualizări, 14 dintre care astăzi

Articole similare

7 comentarii

  1. Rudolf:

    Bravo pentru descoperire şi pentru instrucţiunile detaliate de configurare a contului pentru limba română.

  2. gabi2ctin:

    uf….dupa vreo trei incercari am reusit ( multumesc frumos pentru pont_ se vede super), cred ca greseam undeva la copierea adresei Modificate in bara browserului, pentru cei care patesc ca mine, sa urmareasca atent tot ce scrie la voi in adresa din articol..

    Va salut cu respect!

  3. am facut si mi-a iesit si mie la a doua, trei incercari…

  4. octavian:

    mersi,super tare

  5. Sifon:

    va multumesc a mers cand am incecat cu yahoo italia

  6. planner:

    NU MAI MERGEEEEE :((( ce fac astept pana in iulie?

  7. Dan:

    Am observat şi eu că nu mai merge. Dar mna, nu mai e mult până în iulie.

Lasă un comentariu: