Cum să adaug un link “Trimite prin Y! Messenger” la fiecare postare din blog?

Tutorial publicat pe 11 mai 2009 | 11 comentarii
Butonul “Trimite prin Y! Messenger” e foarte util pentru promovarea articolelor dintr-un blog/site, la fel ca butonul “retweet” (despre care am mai scris aici). Iată cum poţi face să ai şi tu un buton “Trimite prin Y Messenger” pe fiecare pagină din blogul tău.

Acest tutorial e destinat blogurilor găzduite pe Blogger sau Wordpress, dar manevra e asemănătoare şi pe alte platforme.

Blogger

Primul lucru, mergi în fila “Aspect” (Layout) din meniul principal al contului tău Blogger şi fă clic pe sub-fila “Editaţi HTML” (Edit HTML). Salvează de siguranţă o copie a şablonului tău (template) pe computer, în caz că merge ceva prost.

Acum, asigură-te că opţiunea “Extindeţi şabloanele control” (Expand Template Widget) este bifată în colţul dreapta-sus al casetei de editare HTML.

Eşti gata de treabă. În primul rând, trebuie să creezi o clasă CSS, în care să personalizezi modul în care va arăta linkul. Găseşte codul ]]></b:skin> şi inserează chiar sub el următorul cod:

.buton-messenger {margin-top:15px;
font-size:11px;
line-height:18px;}

Dacă te pricepi la CSS, poţi să setezi clasa de mai sus după bunul plac.

Apoi, uită-te în caseta de editare HTML după un rând care să conţină <div class='post-footer'>. Odată găsit, dacă vrei ca butonul “Trimite prin Y! Messenger” să apară în subsolul (footer) fiecărei postări (deasupra detaliilor despre autor, comentariilor, etc) lipeşte codul următor chiar înaintea acestui rând. Te poţi juca puţin cu CSS-ul: dacă schimbi amplasamentul codului de mai jos, linkul de trimitere prin Y! Messenger va apărea în diverse părţi ale postării.

<div class='buton-messenger'>
<a expr:href='&quot;ymsgr:im?+&amp;msg=&quot; + data:post.title + &quot;:%20&quot; + data:post.url'>Trimite prin Y! Messenger !</a>
</div>

Gata, apasă “Salvaţi şablon” (Save Template). De acum înainte, vizitatorii blogului tău vor vedea după fiecare postare un buton “Trimite prin Y! Messenger !” cu care pot trimite titlul şi un link către postarea respectivă prietenilor lor din Yahoo! Messenger.

Wordpress

La fel, pentru Wordpress, trebuie creată prima dată o clasă CSS în fişierul de stil al temei tale (în general este vorba de style.css), exact cum am văzut mai sus în cazul Blogger. Apoi deschide single.php într-un editor de text şi inserează codul următor acolo unde vrei să apară linkul Y!M:

<div class="buton-messenger">
<a href="ymsgr:im?+&msg=<?php echo wp_title('') ?>: <?php echo get_permalink() ?>">Trimite prin Y! Messenger !</a>
</div>

Notă: Fişierele temei de Wordpress instalate le poţi accesa prin panoul de control al site-ului tău: te loghezi în CPanel la http://www.site-ul-meu.ro/cpanel, apoi intri în File Manager, şi de acolo navighezi pe ruta public_html/wp-content/themes până la tema ta.

3258 vizualizări, 4 dintre care astăzi

Articole similare

11 comentarii

  1. bagamare:

    chiar utila precizarea ta. salutari.

  2. mihai:

    nu am inteles cum se face ma poate ajuta cineva ? plzzzz

  3. Dan:

    Mihai, acest tutorial este pentru blogurile găzduite pe Blogger (www.blogger.com) şi Wordpress (www.wordpress.com). Ce platformă foloseşte blogul tău?

  4. mihai:

    am gasit pe alt site si am adaugat ! ms de ajutor

  5. Edy:

    Am pus Trimitere prin Messenger in single.php , merge, insa vreau sa pun si in index, la fiecare post. Am pus dar preia numai linkul, fara titlu. Cum trebuie procedat ?

  6. Dan:

    Edy, înţeleg că în single.php merge perfect. Cred că problema ta este faptul că în interiorul codului care generează lista de postări (adică “The Loop“), funcţia “wp_title” nu merge. Înlocuieşte cu “the_title”. Pentru mai multe detalii despre cele două funcţii (wp_title şi the_title) vezi ajutorul Wordpress la http://codex.wordpress.org. În mare, funcţiile sunt indentice, doar că una se foloseşte în “the Loop” (cu alte cuvinte în paginile care conţin liste de posturi, cum este pagina principală), cealaltă în afara ei.

  7. Edy:

    Multumesc frumos Dan, am rezolvat asa cum ai spus tu. Merge totul perfect. Daca te pot ajuta si eu cu ceva spune.

  8. Dan:

    Cu plăcere!

  9. Ioana:

    Hmm mersi mult nu e exact ce cautam dar merge

  10. john:

    Salut,
    Stii cum as putea sa adaug un link “Trimite prin Y! Messenger” la fiecare articol dintr-un site joomla?

    MS

  11. Dan:

    @john,
    nu sunt familiarizat cu platforma joomla, dar idee e aceeaşi. Trebuie în principiu ca butonul în cauză se lege la o adresă de genul “ymsgr:im?+&msg=titlul articolului: adresa_URL_a_articolului“. În Wordpress titlul articolului se generează prin codul: <?php echo wp_title('') ?> iar adresa url prin: <?php echo get_permalink() ?> Vei recunoaşte aceste coduri în secţiunea Wordpress din acest articol. Acum dacă ştii cum se generează titlul şi adresa unui articol în joomla, nu rămâne decât să înlocuieşti codurile aferente pentru Wordpress.

Lasă un comentariu: