Prima ediţie a iPhone Users’ Conference s-a încheiat
Prima dată, dezvoltatorii români au discutat despre aplicaţiile lor pentru iPhone, apoi i-am văzut pe reprezentanţii Orange încercând să răspundă la câteva întrebări puţin incomode, iar la sfârşit experţii iPhone s-au ocupat şi de partea de asistenţă tehnică, aşa cum au promis. Per total conferinţa a fost un succes, cu zeci de participanţi, plus încă cei aproximativ 40 care au urmărit totul în direct pe Internet (înregistrările sunt aici).
Mai jos, am surprins cele mai importante momente din conferinţa de la Orange Concept Store (de la coadă la cap).
Comentariu pas cu pas
16:25 Comentariul live ia sfârşit aici. Conferinţa continuă însă cu suportul tehnic faţă în faţă pentru utilizatorii de iPhone.
16.20 S-a încheiat secţiunea Q&A.
16.18 Se discută despre venirea Apple în România pe cale oficială, iar un participant pomeneşte de petiţia We Want Apple Romania.
16.00 Întrebaţi despre buy-back, reprezentanţii Orange nu au infirmat aşa o opţiune pentru posesorii de iPhone 3G, în cazul în care semnează un nou contract pentru 3GS.
15.45 S-au promis pachete absolut noi şi originale; smash.ro a aflat deja că oferta pentru 3GS va fi mai bogată, cu abonamente de la 20 până la 70,2 euro.
15.28 Se discută despre aplicaţiile preferate şi despre jailbreaking pe iPhone.
15.15 Utilizatorii de iPhone faţă în faţă cu experţii iPhone. Prima întrebare: de ce nu se face streaming live pe iPhone?
14.59 Robert Neagu: “Ca să vedeţi cât de stricţi sunt ei la Apple, aplicaţia Photodesk a fost respinsă pentru că nu informa utilizatorul când nu există conectivitate cu Twitter”.
14.42 Pe scenă e acum developerul Robert Neagu, care face o demonstraţie cu cea mai recentă aplicaţie creată de el, PhotoDesk.
14.37 Orange anunţă noi pachete de date pentru iPhone 3G, dar nu pentru 3GS.
14.33 Prezentarea lui Tudor Moldovan, plus, detalii tehnice despre optimizarea pe iPhone vor apărea mâine pe tudormoldovan.com.
14.30 Tudor Moldovan: “iPhone e pe locul 1 în România în clasamentul general al traficului mobil pe toate categoriile de site-uri, şi pe locul 2 (cu 40% din piaţă) în traficul adus de site-urile optimizate pentru mobil, după Nokia.”
14.15 Pe rând, Tudor Moldovan vorbeşte despre inserarea de funcţii speciale de iPhone pe un site web şi despre optimizarea dimensiunilor textului şi graficii de pe site pentru iPhone.
14.05 Tudor Moldovan face un keynote despre dezvoltarea de aplicaţii Web pentru iPhone.
13.50 Alex Brie: “Aplicaţiile gratuite pot fi motorul de promovare pentru aplicaţiile plătite”.
13.45 Alex Brie, dezvoltator pentru iPhone, vorbeşte despre mituri şi ponturi App Store.
13.30 Mesajul de bun-venit al lui Adrian Boioglu
13.01 boio.ro face video streaming de la conferinţă.
ora 13 smash.ro îşi începe aici comentariul de la prima conferinţă a utilizatorilor români de iPhone.











