0

Noul iPhone aduce apeluri video, filmări HD și multitasking

8 iunie 2010 | niciun comentariu

Steve Jobs a prezentat aseară în San Jose, California, următoarea generație de iPhone-uri, iPhone 4. Pe lângă designul proaspăt, noul model aduce și multe îmbunătățiri de hardware, care fac posibile funcții ca apelurile video, filmarea în HD și multitaskingul.

Apple a creat, mai mult ca niciodată, un telefon: sigur, avem nevoie și de web sau de muzică, dar funcția principală a unui telefon este cea de convorbire. iPhone 4 vine cu o cameră nou-nouță pe avers și cu una mult îmbunătățită pe verso (cu bliț), capabilă să filmeze în HD (720p). Altfel spus, avem apeluri video. În plus, modelul aduce un ecran Retina nou-nouț, cu rezoluție de 960×640.

Noua generație este construită în jurul aceluiași procesor A4, care stă la baza iPadului. Specificațiile hardware sunt de altfel destul de impresionante: bateria ține până la 6 ore de navigare pe 3G sau 10 ore de redare video. Interesant este și că iPhone 4 suportă tehnologia 3G în banda 900, așa-numitul “Internet rural” de la Vodafone.

Pe partea de software, inginerii de la Apple au creat un soi de multitasking care nu încetinește procesorul și nici nu seacă bateria. De această funcție se vor bucura și posesorii de 3GS care fac update, dar nu și cei care au un iPhone mai vechi (din cauza limitărilor de hardware). În curând va intra în iTunes Store și o versiune de iMovie pentru iPhone, care va permite editarea clipurilor video direct pe telefon.

De asemenea, noul SO e mai bine integrat cu rețelele de socializare: se zice că Facebook este pur și simplu “zidit” în versiunea 4 a sistemului de operare iOS.

iPhone 4 va fi disponibil pe marile piețe începând cu 24 iunie, urmând ca până la sfârșitul lunii august să ajungă în toată Europa, inclusiv în România. Prețul de pornire este de 199 de dolari pentru modelul de 16GO/299 dolari pentru modelul de 32GO, la abonament în SUA și de 599/699 dolari fără abonament. Cel mai probabil, Orange va continua politica de prețuri intordusă odată cu iPhone 3GS în urmă cu un an: 99 de euro la abonament de 59 de euro și 349 de euro cu abonamentul special iPhone 19 (în valoare de 19 euro).

De cealaltă parte, iPhone 3GS (care primește o grămadă de funcții noi odată cu noul update) s-ar putea ieftini chiar și mai mult în perioada următoare: deocamdată, Orange vinde 3GS cu 99 de euro împreună cu abonamentul Panteră 20, plus o opțiune de date obligatorie de 9 euro/lună. Cât despre iPhone 3G, acesta va deveni istorie, pentru că Apple a hotărât de curând să opreasă producția la vechiul model.

4161 vizualizări, 2 dintre care astăzi

Articole similare

Postare comentariu: