0

Apple pregătește ceva mare pentru mâine

15 noiembrie 2010 | niciun comentariu

“Mâine e o nouă zi. Pe care n-o veți uita prea curând.” Așa sună un anunț de pe pagina oficială Apple, dublat de câteva ceasuri din întreaga lume care indică toate orele 17, ora României.

Deși nu se știu prea multe (Apple și-a făcut din secretomanie un scop în viață), putem spune că evenimentul de mâine, oricare ar fi el, e legat de serviciul iTunes, cel mai popular magazin online de muzică și film din lume.

Și de aici încep supozițiile, în funcție de doleanțele fiecăruia: unii așteaptă interconectarea bibliotecilor iTunes între computere (cloud computing). Alții spun că Apple va adăuga programe de televiziune. În sfârșit, noi românii vrem acces la muzica și filmele din iTunes Store, și se poate spune, nici nu suntem prea departe.

Într-adevăr, ceasurile de pe prima pagină Apple ne sugerează că ar fi vorba de un eveniment global, plus că situri Apple din întreaga lume afișează aceeași intrigă. De altfel, anul trecut Apple se arăta foarte optimistă că va aduce iTunes Store în România până la finalul lui 2010.

Bineînțeles, există și prognoze mai puțin palpitante. Unii spun chiar că toată campania Apple este un simplu joc de cuvinte la două dintre hiturile formației Beatles: “Tommorow” și “Just Another Day” – ceea ce ar putea însemna că rockerii vor ajunge în sfârșit în catalogul iTunes.

Așa deci, ce va fi de data aceasta?

UPDATE “Marele” anunț Apple nu este așa de mare pe cât ne așteptam: într-adevăr, beatleșii au intrat în iTunes Store. (16/11/2010)

4304 vizualizări, 2 dintre care astăzi

Articole similare

Postare comentariu: