0

Regiile de publicitate fac echipă ca să schimbe obiceiurile din online

20 aprilie 2010 | niciun comentariu

Zece importante structuri de new-media au semnat săptămâna trecută un cod de bune practici, care, speră ele, vor duce la maturizarea pieței de publicitate online din România.

“Există momente în care e necesar să uităm că ne concurăm, zi de zi”, scria Dragoș Stanca, directorul F5 (divizia de new-media a grupului Realitatea-Cațavencu) în preambulul acestui demers, de altfel inovator pentru online-ul românesc. Bineînțeles că nu vor uita de rivalități, dar măcar pentru o vreme vor fi uniți de dușmanul lor comun: criza și perspectivele proaste în industria publicității.

În fapt, “cei zece” vor să schimbe din temelii modul în care s-a făcut până acum publicitate online, și să mute focusul de pe brand pe produs. Tocmai în acest punct se diferențiază new media de publicitatea clasică (la televizor, radio, în presă sau outdoor), mai rigidă și destinată în general promovării de brand, ideologice. Altfel spus, până în prezent, marii advertiseri nu profitau deloc de interactivitatea online-ului, rezumându-se la a-și porta vechile metehne într-un mediu nou și necunoscut, Internetul.

Greșit! strigă la unison regiile de publicitate. Trei lucruri ar putea însă să schimbe aceste obiceiuri, de la 1 mai când va intra în vigoare acest cod…


  • Utilizarea, în exclusivitate, a unor sisteme bazate pe linkuri text, însoțite sau nu de o imagine grafică, reclamele de tip display urmând a fi folosite exclusiv pentru a satisface nevoile de branding, reach și creare de awareness. Se urmăreste astfel diferențierea clară între cele două categorii de obiective urmărite preponderent de clienți (brand awarness și performanță), atât prin mijloacele de promovare utilizate, cât și prin modul de tarifare (cost-per-click / cost-per-lead / cost-per-action / cost-per-sale, respectiv cost-per-thousand).
  • De asemenea, recomandarea grupului de inițiativă este de a se folosi imagini care prezintă produsul sau serviciul promovat (doar în situații excepționale și logo-ul clientului de publicitate) însoțite de prezența obligatorie a unui mesaj (call-to-action) care să determine utilizatorii să acceseze linkul propus pentru a primi mai multe detalii despre oferta promovată, fapt care va crește eficiența și rata de răspuns.
  • Totodată, vânzarea spațiilor se va face în regim de run-of-network și/sau run-of-category (distribuirea reclamelor nu pe un singur sit, ci pe întreaga rețea sau pe o categorie de situri cu profil asemănator), încurajându-se targetarea reclamelor în funcție de cuvinte și expresii cheie sau criterii demografice, urmărindu-se astfel creșterea ratei de clic și, implicit, a eficienței campaniilor de promovare online derulate, atât în interesul publisherilor, cât și al agențiilor de media și, mai ales, al clienților.

Sună puțin cam complicat pentru un “noob” în ale publicității, dar ideea cea din urmă este că se vrea maturizarea online-ului românesc. Cât de mult se va întâmpla asta, rămâne la latitudinea clienților, care sunt în fond cei care vin cu banii. Până una alta, s-a văzut, lumea e reticientă la schimbare, iar uneori s-a lăsat chiar cu proteste și greve. Vom vedea în ce măsură se vor reuși impune publicitarii noștri mai bine ca alții. Până acum au semnat inițiativa AdEvolution, Apropo Media, ARBOinteractive, Digital Ads, F5, Intact Interactive, InternetCorp, Neogen, Sanoma Hearst Romania și Splendid Interactive.

1949 vizualizări, 1 dintre care astăzi

Articole similare

Postare comentariu: