7

Pledoarie pentru uzul impersonalului în localizarea de software

23 iunie 2011 | 7 comentarii

Această chestiune a fost discutată și rediscutată între diverșii traducători de programe pentru calculator. Microsoft a avut inspirația în anii 2000 să folosească un stil de traducere impersonal, mai convenabil pentru localizare decât adresarea imperativă. Haideți să vedem de ce.

În primul rând, într-un meniu de program comenzile sunt dintre cele mai diverse. Dacă este să alegem un mod care satisface toate cerințele localizării în limba română, atunci vorbim de clasa numelor de acțiune.

Numele de acțiune sunt o clasă de cuvinte de origine verbală ce se caracterizează prin flexiune de tip nominal, valențe sintactice de tip verbal, nonverbal și de tip nominal. Ele prezintă, așadar, un statut intermediar între verb și substantiv.
— Camelia Stan, Gramatica numelor de acțiune în limba română, 2003

În clasa numelor de acțiune cea mai mare preponderență o are infinitivul lung (a expune > expunere, a edita > editare) și aproape că nu există verb, nici chiar dintre cele mai noi, care să nu accepte această formă nominală.1)

Pentru început, vreau să vă întreb, voi cum spuneți când vorbiți liber? Am ieșit din joc sau jocul a ieșit? Dacă sunteți ca majoritatea, atunci nu încape discuție că ați ales prima variantă. E evident că nu programul este cel care face acțiunile, ci noi, utilizatorii.

Apoi, într-un meniu de program este exagerat a vorbi de comenzi imperative, așa cum s-a propus în trecut: cum ar fi să ne dea computerul nostru ordine gen Conectează-te!, Ieși!, etc.? Nu! Meniul doar denumește acțiunile pe care le putem face noi înșine (conectare, autentificare, inserare etc.), de aceea soluția cea mai bună e numele de acțiune; iar pentru cei care cred că vorbesc cu calculatorul lor, există chiar și un diagnostic medical.

De fapt, numirea acţiunilor prin infinitive lungi în terminologia ştiinţifică şi tehnică e caracteristică limbii române încă din perioada imediat postbelică.2) Evident că nu Microsoft a inventat acest stil:

Pentru activitate, limba permite adesea întrebuințarea infinitivului lung, substantivizat – iar pentru principiul, rezultatul sau efectul unei activități, folosirea unei alte forme existente în limbă.
— Remus Răduleț, Terminologia în Lexiconul tehnic român, 19533)

Dar cel mai important, cu toate că acest stil impersonal este folosit de zeci de ani și pe scară largă, de la telefoane mobile până la programe de încasare în cafenele ori de gestiune a reviziilor auto, nu veți vedea chelnerițele ori mecanicii plângându-se că le-ar fi incomod.

De la verb la substantiv

Infinitivul este folosit aproape unanim în localizările de programe, în limbile în care el există. La fel ca în română, și în germană, franceză ori spaniolă, infinitivul nominal concură cu substantivele propriu-zise. Ca în acest exemplu din curierul Yahoo!, unde diversele localizări folosesc ori forme de infinitiv (ro. autentificare, sp. inițiere) ori alte forme nominale (fr. conexiune) pentru a denumi acțiunea de conectare.





Într-adevăr, nimeni nu contestă valoarea substantivală a infinitvului. De altfel, în literatura de specialitate, infinitivul mai este denumit modul la care verbul se împletește cu substantivul. Pe același principiu funcționează și engleza: termeni ca exit, register ori group denumesc acțiunea (de ieșire, de înregistrare, de grupare) dar și obiectul, exact ca în română: ieșire (de incendiu), înregistrare (audio), grupare (infracțională).

Valoarea imperativă a infinitivului

Dincolo de valoarea substantivală a infinitivului lung, acesta poate fi interpretat ca predicativ pe baza echivalenței sale cu imperativul.4) Localizarea nu o cere (am discutat mai sus, opțiunile din meniu nu sunt ordine), dar oricum, infinitivul poate avea și valoare imperativă.

A se vedea cazuri ca: Deșteptarea!, Iertare!, Trecere interzisă!, sau Ocolire prin stânga! (în sistemul rutier).

Pe eticheta acestui iaurt cu fructe stă scris: „Păstrare la rece max. 8°C.”

O interfață mai curată

Dincolo de avantajul de a reda cel mai bine sensul original și de a oferi cel mai neutru stil de adresare, infinitivul lung are și avantajul că nu încarcă atât de tare interfața.

Majoritatea verbelor în română la imperativ sunt mai lungi decât formele de infinitiv lung: de exemplu partajează este mai lung ca partajare, inserează e mai lung ca inserare, lipește e mai lung ca lipire, ș.a.m.d. Nu e vorba că nu e loc de câteva litere în plus, loc mai e pe ecran, dar când prelungirea inecesară a mesajelor se face constant atunci implicit și programul pare mai complicat.

Este dacă vreți un efect psihologic. Nu zice nimeni că trebuie făcut rabat de la calitate, dar acolo unde există o variantă mai scurtă, aceea ar trebui preferată. Un termen, doi, mai lungi nu umplu inecesar ecranul, dar dacă sistematic termenii aleși sunt mai lungi, rezultatul este o interfață mai greoaie.

Teoria conspirației…

Trebuie precizat că în spatele acestei discuții se ascund uneori și anumite interese obscure, care pe mulți dintre noi ne depășesc. Există însă o serie de persoane care se opun acestui mod de adresare, bazându-se pe anumite ideologii antilatine (dacă pot fi denumite astfel), criticând faptul că acest limbaj este regăsit și în celelalte limbi romanice (de altfel acest limbaj impersonal se găsește evident și în engleză sau germană) și că s-ar trage dintr-o conspirație mondială de a apropia limba română de latinitate (?!).

Ei bine, traducătorii de la MS, sub influenţa supraveghetorului lor academic latinoman au ales calea traducerii impersonale, pentru că astfel traducerea seamănă mai mult cu limba latină. Este evident că dacă s-ar fi folosit verbe în romînă, atunci ele nu ar fi adus atît de mult cu cuvintele latineşti aşa cum o fac substantivele preferate de MS RO.

Deși ne este greu să deslușim exact la ce se referă astfel de indivizi, ne rezumăm a menționa că aceste persoane există, iar argumentele lor nu trebuie nici măcar să încapă în discuție (notați scrierea cu î din i, chiar și în cuvântul română).

——
1) Gabriela Pană Dindelegan (2004). „Aspecte ale substantivizării în româna actuală”, p. 2
2) Alexandru Andriescu (1954). „Numirea acţiunilor prin infinitive lungi substantivate în terminologia ştiinţifică şi tehnică”, L.R., 1954, nr. 3.
3) Academicianul Remus Răduleț a fost coordonatorul „Lexiconului tehnic român” publicat în 1949-1955. În numărul 50 (375)/1953 din săptămânalul Contemporanul, acesta explică, între altele, de ce la realizarea Lexiconului s-au întrebuințat exclusiv infinitive lungi în locul verbelor la timpuri personale în chestiunea activităților tehnice (ca imprimare, inserare, matisare, geluire, ecarisare, etc.).
4) Ion Diaconescu (1977). „Infinitivul în limba română”, Editura științifică și enciclopedică, p. 81

3477 vizualizări, 1 dintre care astăzi

Articole similare

7 comentarii

  1. Cristian Silaghi:

    Sunt de-acord cu limbajul impersonal, dar asta doar în cazul meniurilor şi butoanelor. Mai departe, deja sună complet anormal. Deşi tu ştiu că eşti mare fan al Microsoft, îi sprijini şi orice-aş scrie, tu vei prefera să te legi de chestii mai puţin relevente din mesajul meu, evitând să răspunzi la ceea ce e important, exemplul perfect se poate vedea în articolul precedent. Eu îţi mai repet, deşi ştiu că n-ai priceput nici pe forumul TorrentsMD. Mulţi traducători s-au opus asupra acestui limbaj anormal, robotizat. Nici până azi nu mi-ai numit traducătorii care au susţinut limbajul lor. De ce? Eu ştiu de ce… Microsoft fiind o corporaţie care face profituri, le pasă fix în cot de traducere şi fac traduceri cu maşinării. Dacă modelul de îndobitocire există în Spania, Franţa, normal că au trecut şi la Românica cu acelaşi model. Nu ţin minte să fii susţinut limbajul lor traducători de profesie, ceva mai cunoscuţi. Doar lingvişti care nu ştiu cu ce se mânâncă traducerile. Una e să fii expert în lingvistică şi tot ce ţine de limbă, provenienţa cuvintelor, lexic, gramatică, alta e să fii capabil să traduci/adaptezi texte din engleză. Lingvistul român ce ştie de traduceri şi de engleză? Mă gândesc că nu e chiar incult să nu ştie deloc engleză, dar profesia lui e lingvist român şi nu se poate numi şi „traducător”. Şi există traducători mulţi, slabă Domnului. Deşi mă repet, dar sunt sigur că vorbesc cu pereţii, nu a susţinut mai nimeni limbajul! Limbajul impersonal ar fi doar ok în cazul titlurilor din cadrul aplicaţiei, meniurilor, butoanelor, însă Microsoft s-a dus pe limbajul impersonal şi l-a folosit peste tot. Şi hai să fim serioşi… Dacă nu încape un text, e mare lucru să ceri autorului să mai lărgească puţin locul unde ar apărea textul? Eu de multe ori am avut probleme de spaţiu. I-am scris autorului un mesaj să facă ceva mai mult loc, ca să încapă. În câteva zile, rar săptămâni, a şi luat măsuri. În ciuda tuturor pălăvrăgelii intelectuale din articol, foarte mulţi traducători nu sunt de-acord cu el. Traducerea nu poate fi impusă, trebuie să fie şi folosită şi eficientă. Eficienţa traducerii Microsoftului noroc că nu e, ar fi culmea s-aud lumea vorbind „Log off Windows? Sau Repornire Windows acum?” (Corect: „Log off la Windows? Sau repornesc Windows-ul acum?”) sau ceva de genu’ „Deschidere CS pentru jucare?” (corect: „Să deschid CS-ul să joc?”). E prea inuman, dar sunt sigur că tu vei bate câmpii iar, după cum îţi place.

  2. Dan:

    Da, s-au opus tot felul de traducători, dar din fericire localizarea nu e numai o traducere. Pentru cei care localizează, e ca și cum ar crea programul de la început în limba lor. Ceea ce semnifică mult mai multă muncă decât o simplă traducere.

    Uzul numelor de acțiune e rezervat pentru meniuri și în Windows. Dacă undeva e nevoie de adresare directă folosesc și ei imperativul (desigur de politețe): “Introduceți numele de utilizator și parola pentru conectare”, “Accesați meniul Particularizare pentru mai multe detalii”, “Continuați?”, “Alegeți o opțiune” (v. casetele de dialog, care folosesc adresarea directă).

    Adică, na, eu nu știu de unde le tot scoateți că Microsoft inventează limbi, încearcă să distrugă româna, își bate joc de utilizatorii români. Nu i-a obligat nimeni să facă o localizare, au făcut-o pentru a-și crește veniturile. Dar ce interes ar avea ei să facă o localizare proastă? De ce ar avea ei o tendință de autodistrugere? Și-au dat interesul să o facă cât mai bună (și se tot perfecționează). Nu ți se pare totuși culmea că și Adobe, Symantec. Kaspersky, ESET, Nokia, Nullsoft (Winamp) folosesc exact același stil? Mi-a cerut săptămâna asta un prieten un program de adăugare de diacritice, și și acela are exact același stil de adresare. Luna trecută când am fost la revizie, programul de gestiune al lor folosea exact acest stil. Săptămâna trecută când achitam nota la o chelneriță, programul de gestiune folosea tot stilul ăsta impersonal. Uite tata vorbea exact acuma la telefon și zicea “Să apese pe Pornire”.

    Dar chiar toți oameni ăștia (inclusiv eu) sunt cretini, nu știu româna?

    Iar în chestiunea lungimii, te rog să mai citești odată secțiunea respectivă din articol, cu atenție.

    P.S. Uită-te și în imaginea aceea de la Yahoo pe care am pus-o mai sus. Scrie “Debifați dacă utilizați un computer partajat”, nu “debifare dacă utilizare computer partajat” – NORMAL, pentru că ăsta e clar un îndemn adresat utilizatorului, nu e vorba de un nume de acțiune ca la butoane/meniuri.

  3. Cristian Silaghi:

    E în prea mare măsură acest limbaj existent în produsele Microsoft. Da, s-a muncit foarte mult la localizare, cu maşinăriile lor automatizate. Apasă 2-3 butoane (sau totuşi ceva mai multe) şi au terminat toată treaba. Vai, deja îmi e milă de mânuţele lor chinuite de la câteva clicuri şi tastări. Hai să fim serioşi. Atâta timp cât nu sunt în stare să vadă greşelile lor, nu doar cele de tipul limbajului, ci propriu-zis greşeli de ortografie, punctuaţie, e clar că nici nu s-au chinuit. Se vede interesul lor legat de limba română. Un standard românesc realizat în ’99 nu au fost în stare să îl aplice şi ei în Windows XP şi de-asta avem ş şi ţ cu sedile, care şi eu le folosesc, recunosc, cu scopul ca să îmi poată fi citite mesajele. Dacă se luau măsuri, nu foloseam diacriticele turcilor, ci aveam şi noi ş şi ţ cu virgulă, cum e de altfel corect. Ăştia-s oamenii tăi, cei „buni” şi incapabili să aplice un standard şi care realizează traduceri sub modelul altor ţări romanice. Dacă ne uităm peste terminologia folosită, ai să fii surprins că mulţi termeni seamnănă incredibil de mult cu cei din franceză, poate şi spaniolă. Aşadar, unde e munca lor cea grea? Aşa că lasă-mă pe mine cu munca lor. Traducerile open-source realizate de persoane cu experienţă în domeniu sunt mult mai eficiente şi atâta timp cât Firefox e descărcat de milioane de români, asta e o adevărată performanţă. Microsoft e o corporaţie, până la urmă, de-aici influenţa mare, fie ea pozitivă, fie ea negativă. Ar trebui să fie un model, dar nu e. Tu nu cunoşti domeniul open-source şi nu cunoşti suficienţi traducători individuali ca să te dai intelectualu’ lu’ peşte. Interesul pentru programe realizate în română e în creştere şi asta e destul de bine. Microsoft nu acaparează întreaga piaţă de software, astfel încât să putem afirma că asta se datorează lor, interesul pentru programele în română. Dacă ştii şi tu câţiva termeni, nu eşti deja traducător. Încearcă să traduci aplicaţii mai mari, atunci te-aş vedea eu… Traducerea înseamnă şi localizare, în Firefox am văzut texte adaptate în română foarte bine. În engleză sunau diferit, dar în română se foloseau alţi termeni, dar baza e că te ducea la aceeaşi idee, doar că pe limba mea. Şi am intrat destul de adânc în aplicaţie. Am folosit foarte mult Firefox în engleză, dar acum nu m-aş despărţi sub nicio formă de versiunea în română.

  4. Dan:

    Păi dacă avem atâta în comun cu limbile și culturile romanice (mai ales cultura tehnică), ce ți se pare așa anormal că traducătorii profesioniști preferă să sară peste engleză și să traducă direct din una dintre aceste limbi? Chiar la traducerea WMP de pe secarica.ro, mărturisește și el că traducerea a făcut-o din limba franceză. Ce mare noutate e asta? Dar limbile romanice tot timpul au o terminologie asemănătoare (poți vedea și traducerile în portugheză, catalană, galiciană sau occitană). Uită-te și la dicționarele terminologice multilingve (găsești câteva pe dtil.unilat.org), normal că folosesc de multe ori aceiași termeni. Dar asta e o surpriză pentru tine? Sau e ceva rău? Normal că traducătorii nu-și mai bat capul să găsească termeni noi, când au deja termeni foarte buni în traducerile franceze de exemplu. Sau tu ești din categoria utilizatorului de pe Softpedia citat mai sus?

    Iar localizare asistată de calculator se face peste tot. Și la Apple și la Google și la tot ce vrei tu (excepție în open-source unde pare-se că lumea nici nu a auzit de “instrumente CAT”).

  5. Dan:

    Sau uite ia un exemplu, „payload”. Din engleză direct nu prea ai cum îți da seama cum se traduce. Arunci o privire pe traducerea italiană (carico utile) sau franceză (charge utile) și îți dai seama imediat cum vine în română: „sarcină utilă”, „încărcătură utilă” sau „încărcare utilă” dacă preferi.

  6. Cristian Silaghi:

    Bine, nu mai are niciun rost toată discuţia. Mi-am expus toate punctele de vedere, ai înţeles doar ce-ai vrut tu şi cu asta basta. Rămâi cu Microsoftul tău super perfect şi cu traducerile lor super mega giga hecta perfecte. Şi mai ales, cu aceste persoane care s-au chinuit atât de mult să ne introducă şi nouă diacriticele noastre corecte în 2001, după apariţia standardului românesc din ’99. Poate şi noi, comunităţile open-source ne vom ruga la cer să vină Microsoftu’ să ne refacă traducerile, că ale noastre sunt praf. Sau de ce nu şi Apple? Microsoftu’ e atotputernic, de-aia interesul pentru programele în română este în creştere, că doar Microsoft deţine 99,98% dintre softurile lumii. Comunităţile open-source sunt îngenunchiate de Microsoft, care e un fel de Dumnezeu pe Pământ. Atât tu, eu, cât şi toţi traducătorii ar trebui să ne rugăm la Microsoft să ne ierte nouă traducerile de toate zilele şi să ne ofere şansa să vedem „minunile” (adică traducerile) sale sfinte.

  7. Dan:

    Da’ fă cum vrei. Dacă tu consideri că traducerile respective sunt mai bune ca cele de la Microsoft (ori Adobe ori… știi tu restul), așa și continuă. Până la urmă într-un fel pentru tine traduci, când te apuci de o treabă din aceasta voluntară, nu? Păi fă cum îți place ție mai mult. Presupun că o faci cu bună credință, deci spor în continuare.

Postare comentariu: