Cupa Mondială față cu reacțiunea: un brand de succes?

6 mai 2010 | scris de Dan Irimie | niciun comentariu
Cel mai popular eveniment sportiv din lume este pe cale să înceapă și încet-încet demarează și distracția din pauzele de publicitate. Chiar dacă anul acesta, interesul românilor pentru mondial va fi mai redus pentru că nu ne-am calificat (estimează advertiserii), producătorii de tot felul pompează deja o grămadă de bani în reclamele la fotbal.

Berarii, de exemplu, speră să vândă împreună 220 de milioane de litri de bere pe perioada campionatului, vânzări care le vor aduce în conturi între 170 și 190 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Dacă vom bea câte zece litri de căciulă, asta rămâne de văzut (unii sigur vor bea mai mult), dar hai până atunci să vedem ce ne propun advertiserii pentru la vară.

Din păcate, cum Budweiser este berea oficială a Cupei Mondiale, berarilor de la noi le este puțin mai greu să se asocieze cu marca Cupei Mondiale, așa că preferă între timp să profite de ce a mai rămas din Champions League.

Pe segmentul non-alcoolic însă, Pepsi și Coca Cola le-au cam luat-o înainte.

Pepsi vine cu un nou spot din seria “You have to play us for it”, cu Henry, Messi, Lampard, Drogba, Arșavin și Kaka în rolurile principale. De cealaltă parte, Coca-Cola este mai sentimentalistă și propune pentru CM o campanie nou-nouță, denumită “Istoria celebrării”.

Deși dansul camerunezului Roger Milla românii nu îl vor uita degrabă (secvența este din meciul cu Columbia din ’90, dar la fel a sărbătorit Milla și cele două goluri împotriva României), reclama face deja impresie bună pe forumurile românești: “chiar te binedispune”.

De neînțeles este însă Mastercard. După ani de zile de campanii “de neprețuit”, reclama care rulează acum pare pur și simplu scoasă din context. Ratez eu ceva?

635 vizualizări, 1 dintre care astăzi

Articole similare

Postare comentariu: