3

Au gafat-o: Top 5 greșeli strecurate în filmele românești

17 aprilie 2011 | 3 comentarii

Oricât de mult ar vrea un regizor să redea situații reale într-un film și oricât de atent ar fi la asta, nu rar se întâmplă să mai scape câte o greșeală, două acolo, care să facă deliciul cinefililor.

Pentru români, greșelile trec de cele mai multe ori neobservate, fiind prea ocupați să citim subtitrările, dar ne putem face și noi de cap măcar cu filmele autohtone… Iată ce am găsit:

  • Filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile al lui Cristian Mungiu, pe cât este de dramatic, are și câteva note amuzante. De exemplu în această secvență filmată în camera de cămin a Găbiței (Laura Vasiliu) apare un poster cu Kirsten Dunst în filmul Sinuciderea fecioarelor (1999). Asta deși acțiunea din 4,3,2 se petrece în perioada comunistă, atunci când Kirsten Dunst abia dacă împlinea cinci ani.

  • Deși am căutat mult timp celebrul ceas de la mâna lui Mihai Viteazul (în filmul lui Sergiu Nicolaescu din 1971), nu am reușit găsi scena cu pricina. Totuși, ceea ce e ciudat la Amza Pelea e că poartă tot timpul barda în mâna dreaptă, deși este cunoscut faptul că Mihai Viteazul era stângaci.

  • Acest tren din Amintirile din epoca de aur ale lui Cristian Mungiu nu pare să aibă nimic special. Totuși la o privire mai atentă, se vede simbolul „Fumatul interzis” (o țigară barată cu roșu), ceea ce e destul de ciudat, ținând cont că fumatul în trenuri a fost interzis abia în 2006. De altfel în filmul lui Mungiu sunt mai multe inadvertențe de acest gen, ca de exemplu grafitti multicolore pe garaje sau numere de înmatriculare pe stil nou.

  • În filmul Astă seară dansăm în familie, de Geo Saizescu, paharele sfidează fizica. Deși dintr-un unghi sunt pe jumătate goale, din unghi opus ele sunt aproape pline. În realitate, cineva nu a măsurat cum trebuie atunci când s-a refăcut platoul în revers.

  • Deși tehnica dublului rol este o tehnică destul de veche, la momentul turnării filmului Nea Mărin Miliardar, ea încă nu ajunsese în punctul ei de glorie. În această secvență, Amza Pelea face schimb de valize cu… Amza Pelea, însă în locul întâlnirii imaginea este neclară, iar mâna domnului Juvett parcă e înghițită de valiza lui Nea Mărin.

  • Ei bine, deși Gentilomii baftei nu este în realitate un film românesc, ci sovietic, la vremea sa el a rulat dublat în română în URSS, de aceea am considerat că merită un loc bonus pe lista noastră. În imaginile de mai sus, problema e tatuajul profesorului Troșkin (deghizat în răufăcătorul „Docentul”), care dispare de la o scenă la alta.
7790 vizualizări, 1 dintre care astăzi

Articole similare

3 comentarii

  1. Marius:

    Mi-a placut asta cu “greselile trec neobservate deoarece suntem prea ocupati sa citim subtitrarile”
    Pai bine ma nene si atunci de ce vii cu exemple din filme romanesti unde subtitrarile sunt inexistente ???
    Mai mult decat atat nu sta nimeni sa “vaneze” greseli atunci cand vede un film, dealtfel ele fiind insignifiabile raportate la compozitia cadrelor respective.
    A, desigur, nod in papura putem gasi in orice film in ideea promovarii subtile a unui concept…

  2. xRay:

    Nu știu câți ani ai tu sau cât ai circulat cu trenurile în perioada comunistă, dar te asigur că acele semne existau și atunci și marcau faptul că acela era vagon de nefumători. În vremea aceea erau vagoane de fumători, respectiv de nefumători – puteai cere bilet la categoria la care doreai. Bineînțeles că, în timp, nu s-a mai ținut cont de această împărțeală iar regula general-acceptată era că se poate fuma pe holuri, indiferent de marcajul de pe vagon, însă nu și în compartimente.

  3. Petru:

    In filmul “Mircea ” 1989 de Sergiu Nicolaescu, armatele crestine care ataca pe turci la Nicopole poarta cu entuziasm o mandrete de steag al SUA ( minutul 80 ). Daca ne gandim ca pe vremea aia la 1396 inca nu se descoperise America, dupa 1945 americanii nu au mai venit iar in 1989 inca nu intrasem in NATO, prezenta unui strag SUA in film nu cred ca reprezinta decat o batjocora pe care cei de la recuzita le-au administrat-o blegilor de la cenzura.

Postare comentariu: