Socializarea în campania electorală
De fapt, site-ul de socializare pompat de Odyssey Communication şi Beyond Media seamănă a teasing pentru campania preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Odată, pentru că fondatorul său, Emil Constantinescu şi-a arătat sprijinul pentru Antonescu. Apoi, Odyssey Communication este apropriată de Dinu Patriciu. Iar, în plus, imaginea site-ului se mulează perfect pe un alt proiect al candidatului PNL: sprijinpentrucrin.ro.
Acum, indiferent dacă e sau nu campanie electorală, asta nu are importanţă câtă vreme proiectul are o finalitate, socializarea. Chiar şi aşa, Constantinescu se dezice:
Este o speculaţie. Această campanie care se face prin INCOR – Institutul de Cooperare Regională, fondat de mine şi condus de doamna Zoe Petre, este urmarea proiectului mai vechi al INCOR şi al “Fundaţiei pentru Democraţie” pe care l-am lansat de câţiva ani, şi anume “Părerea cetăţeanului contează”.
În căutarea senzaţionalului, cei de la Realitatea ironizează (şi se auto-citează între ei pentru un plus de credibilitate):
Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, încearcă să adune la socializare pe site-ul spunesitu.ro simpatizanţii candidatului PNL la alegerile prezidenţiale.
Mai departe, Dragoş Stanca (Realitatea-Caţavencu) plusează cu agresivitatea:
DAR nu este “un proiect social” asa cum se afirma, usor ipocrit, ci este un proiect electoral, pro-Crin Antonescu. Aşa cum, de altfel, recunoaşte în clar Emil Constantinescu, stricând astfel “surpriza emisiunii”. Că una e să trimiţi materiale într-un site pornit de o organizaţie civica, şi alta e să contribui de fapt la campania electorală a candidatului PNL susţinut de Dinu Patriciu.





